Bruxismul poate fii definit ca activitate nefunctionala, ocazionala sau de obisnuinta, diurna sau nocturna, care are drept consecinta scrasnirea, crisparea, lovirea (pocnirea) dintilor, frecarea arcadelor dentare cu intensitate, frecventa si persistenta.
Takahama a fost primul care a dovedit prin EEG ca bruxismul survine de obicei in timpul somnului cu ocazia modificarii undelor, dovada a unei cresteri a activitatii cortexului. Pentru autor bruxismul e legat de sistemul nervos autonom, prin respiratia neregulata si accelerarea ritmului pulsului.
Etiologia bruxismului este controversata aceasta fiind pusa pe seama factorilor dentari si factorilor psihici.
„Chiar daca nu mai are probleme ocluzale (dentare), un individ cu tulburari emotionale va continua sa scrasneasca din dinti, fapt dovedit clinic (Dawson, 1977).
Simptomele care ne pot orienta spre diagnosticul de bruxism sunt:
– tipare nefunctionale de abrazie ocluzala
– fracturi ale dintilor si ale restaurarilor
– mobilitate crescuta a dintilor
– tonicitate crescuta si hipertrofie a muschilor masticatori
– durere musculara, durere si disconfort la nivelul ATM
– exostoze
– sunete ocluzale provocate de scrasnitul dintilor
– examene complementare (radiografice si EMG)
Bruxismul reprezinta cauza majora a parodontopatiilor de origine traumatica. El este principalul responsabil implicat in mobilitatile dentare, in durerile articulare, in contracturile musculare si in fracturarea obturatiilor.
Stresul, este poate cea mai intalnita cauza a bruxismului. Stresul poate perturba somnul, producand episoade de scrasnire involuntara a danturii.
Alinierea anormala a dintilor, sau malocluzia este una dintre cauzele fizice ale bruxismului. Expertii sunt de parere ca alinierea incorecta are duce la frecarea involuntara a dintilor, in momentul in care acestia se suprapun. Aceasta cauza nu a fost confirmata inca de studiile clinice.
Surprinzator este faptul ca adesea pacientii care au bruxism , nu sunt constienti de „bruxismul lor”.
Tratamentul bruxismului consta dintr-un tratament adjuvant (exercitii de relaxare, masaj, psihoterapie, biofeedback-ul, terapia medicamentoasa, eliminarea durerii bucale, a disconfortului) si din adaptarea ocluzala, realizata in pozitia condiliana cea mai armonioasa fata de sistemul neuromuscular, respectiv in relatie centrica.
Restabilirea armoniei ocluzale (muscaturii) este urmata de diminuarea tonusului si de redobandirea unei activitati musculare normale.
La copil, bruxismul prezinta forme trecatoare.
Experienta clinica dovedeste ca suprimarea interferentelor ocluzale pune capat manifestarilor bruxismului.
Dr.med.dent.Mirela Monica Peev
specialist in ortodonție si ortopedie dento-facială